ARTISTI | Episodul 3

„Rapsodia”
1 oct | ora 18:00 | Muzeul National de Istorie al Romaniei

 

 

CORUL DE COPII SI TINERET SYMBOL (Dirijor Luminita Gutanu Stoian)
Corul Symbol a fost înființat la data de 18 septembrie 1990 de către profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale românești. Este primul cor de copii înființat ca asociație după Revoluția din Decembrie 1989 și care s-a ridicat și a rămas la un nivel apreciabil. De asemenea, a fost primul cor de copii care a susținut un concert de colinde la Ateneul Român (16.12.1990), primul cor de copii și singurul care a dat integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, primul care a înregistrat primul disc de colinde (1991) și apoi dublul album conținând câtările Sfintei Liturghii cu preot și diacon (1992).

Corul Symbol castiga nenumarate premii de-a lungul timpului. Cele mai importante dintre acestea sunt: 1991, la Karditsa, Grecia – trofeul pentru cea mai bună interpretarea muzicii bizantine; Mai 1992, la Zalău – Premiul I la Festivalul Concurs „Ecouri Transilvane”; Iulie 1996, la Cantonigros, Spania – Premiul I și Premiul Publicului (dintre 64 de formații participante); 1998, la Chișinău, Republica Moldova – Premiul I la Festivalul Concurs „Gavriil Musicescu”; 1998, la Noyon, Franța – Premiul al II-lea (Premiul I nu s-a acordat) și Premiul Special al Juriului pentru lucrarea impusă; 1999, la Bydgoszcz, Polonia – Premiul al II-lea la Concursul Coral European; 23 octombrie 2010 – Diploma de Excelență din partea Asociației Naționale Corale din România la aniversarea a 20 de ani de activitate ”pentru contribuția deosebită adusă la promovarea muzicii corale românești”; 23 octombrie 2010 – Diploma Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România la aniversarea a 20 de ani de activitate ”pentru merite deosebite în promovarea creației corale românești”; 23 octombrie 2010 – Diploma de Onoare – ”Sf. Apostol Andrei – Ocrotitorul României” din partea Patriarhiei României ”pentru activitatea sa rodnică, folositoare Bisericii și societății”; 28 noiembrie 2010, la Viena, Austria – Diploma de Aur, Categoria Coruri de Copii, la Concursul Internațional „Franz Schubert”; 28 noiembrie 2010, la Viena, Austria – Diploma de Argint, Categoria Muzică Sacră, la Concursul Internațional „Franz Schubert”; Iunie 2011, la Pomorie, Bulgaria – Diploma „pentru excelentă interpretare” la Festivalul Concurs Internațional de Muzică Ortodoxă; Mai 2012, la Varna, Bulgaria – Premiul al III-lea, la Concursul Internațional „Gheorghi Dimitrov”; August 2014, la Ohrid, Macedonia – Premiul I la Concursul Coral Internațional; Iulie 2015, la Preveza, Grecia – Premiul I și Medalia de Aur, Categoria Cor de Copii la Concursul Coral Internațional; Iulie 2015, la Preveza, Grecia – Medalia de Aur, Categoria Cor de Tineret la Concursul Coral Internațional. 7 noiembrie 2015 – Diploma de Excelență din partea Asociației Naționale Corale din România la aniversarea a 25 de ani de activitate ”pentru contribuția deosebită adusă la promovarea muzicii corale românești”; 7 noiembrie 2015 – Diploma Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România la aniversarea a 25 de ani de activitate ”pentru merite deosebite în promovarea creației corale românești”; Iulie 2016, la Venetia, Italia – Medalia de Aur, Categoria Cor de Tineret la Concursul International Coral Claudio Monteverdi; Iulie 2016, la Venetia, Italia – Medalia de Aur, Categoria Muzica Sacra la Concursul International Coral Claudio Monteverdi; Iulie 2016, la Venetia, Italia – Medalia de Argint, Categoria Grand Prix la Concursul International Coral Claudio Monteverdi; Corul Symbol a imprimat în Kardex, la Radiodifuziunea Română, peste 100 de lucrări corale și a realizat 18 discuri, dintre care 4 CD-uri însoțite de casete audio și alte 15 CD-uri. Există, de asemenea, o casetă video intitulată ”Vocile Îngerilor”.

Website

 

EUGENIA STOIAN (balerina)

Eugenia Stoian este prezenta pe cele mai prestigioase scene ale institutiilor de gen din Romania: Opera Nationala Bucuresti, Teatrul de Opereta si Musical „Ion Dacian”.

Balerina completa, absolventa a liceului de coregrafie „Floria Capsali” din Bucuresti, Eugenia Stoian are o activitate artistica impresionanta. Stagii de dans contemporan si clasic impreuna cu mari coregrafi ai lumii printre care: Gilbert Mayer, Thomas Caley, Rachid Ourandane, Marta Coronado, Florin Fieroiu si Massimo Gerardi.

Printre activitatile sale artistice se numara colaborari in cadrul operelor si operetelor faiomoase in calitate de balerina: Fantoma de la Opera, Copelia, Bayadera, Trubadurul, Golem si Arald, Corsarul, Contesa Maritza, Royal Fashion, Silvia, Burghezul Gentilom, Liliacul, Paris Mon Amour, Rebecca, Maria De Buenos Aires, Hazard, Voievodul Tiganilor, Broadway.

 

MIHAI PRICOPE (balerin)

Opera Nationala Bucuresti, Teatrul National de Opereta si Musical „Ion Dacian”, Opera Comica pentru Copii, sunt doar cateva dintre institutiile prestigiaose in care tanarului balerin si-a desavarsit abilitatile sale artistice coregrafice.

Profesor coordonator de balet al „British School of Bucharest” dar si dansator in cadrul corpului de balet al emisiunilor: „O data-n viata” (TVR 1), „Romanii au artisti” (Antena 1), „Splash! Vedete la apa” (Antena 1), „Pretuieste Viata” (TVR 1), „Revelion 2014” (TVR 2), Mihai Pricope are o vasta activitate artistica ce poate completa cu usurinta o cariera de succes la o varsta atata de frageda. Mihai, colaboreaza in prezent cu artisti de renume din Romania: Stefan Banica Jr. & Horia Brenciu.